T.S. Eliot

A Dedication to my Wife

To whom I owe the leaping delight
That quickens my senses in our wakingtime
And the rhythm that governs the repose of our sleepingtime,
The breathing in unison

Of lovers whose bodies smell of each other
Who think the same thoughts without need of speech
And babble the same speech without need of meaning.

No peevish winter wind shall chill
No sullen tropic sun shall wither
The roses in the rose-garden which is ours and ours only

But this dedication is for others to read:
These are private words addressed to you in public.

.

Cătălina Proca

T.S. Eliot

O dedicaţie soţiei mele

Celei căreia îi datorez plăcerea tresăltândă
Ce-mi accelerează simţurile la trezire
Şi ritmul care guvernează tihna la culcare,
Precum şi respiraţia la unison

A iubiţilor ale căror corpuri se impregnează cu mirosul celuilalt,
Care gândesc la fel, fără să fie nevoie de cuvinte,
Şi murmură acelaşi discurs, fără nevoia de a-i înţelege sensul.

Nici vânt capricios de iarnă nu va răci,
Nici soare arzător de tropic nu va veşteji
Trandafirii din grădină, care e a noastră şi numai a noastră.

Dar această dedicaţie este pentru alţii să o citească:
Acestea sunt cuvinte intime adresate ţie în public.